miercuri, 19 mai 2010

AC/DC PISI !



Tanana. Buf buf. Nanana. Buf buf. Nanana Nanana na na-na.
Iacătă. AC/DC fost-au în Românica, de i-au electrizat chiar şi pe priminiştri.
Ăia de stăteau în monstruozitatea aia de Căsoi al Poporului.
Oricum, nu ne pasă.
AC/DC au fost, au cântat şi-au plecat, lăsând un gust de rokăreală foarte bine accentuat în gurile a 60.000 - 80.000 de oameni, nici poliţia nu ştie.
Show extraordinar, atmosferă incendiară, cum s-ar spune.
Cuvintele nu-şi au rostul.
ROCK MĂTUŞE ! \m/

Dară să nu uităm de unde am plecat. La propriu.
Şi-ncepem aşa:
Dar ca povestea să fie de la origini, începem încă o dată, astfel:
Prin deţemvrie lu' 2009 se aude prin cartier că greii rock-ului, AC/DC, fac o escală în Bucale, pentru a-şi promova aist' ultim album. Gheaţă Neagră. Or' Black Ice. Ulterior am aflat că-i şi ultimu' turneu, ăla de retragere cum s-ar zice.
No, norce caz.
Odată aruncat, zvonu s-a confirmat, iar noi bilete ne-am luat.
Am păşit într-un Vodafon, le-am dat banu' şi ne-au dat beletele. 1 meleon şi 300-i fix bamboocha pentru un asemenea eveniment.
Asta fu' prin ianuarie. De-atunci şi până-n 16, am stat ca nişte dinglăi şi-am aşteptat să se scurgă cât mai repede timpu'. Evident, s-a şi scurs.
Şi-a venit 1. Apoi 5, 6 . . . Znap. 15 mai. Staţi. Frână, derulăm. 23 aprilie.
Cei trei dinglăi au purces înspre agenţia CFR din ţentru având ca unic scop procurarea biletelor de tren, document esenţial în excursia ce va urma să o avem. Zis şi făcut. la ora 13.15 (am dovadă), imprimanta multisofisticată de la ghişeul unde aşteptam a printat ţâdulile magice, care ne asigurau transportul până la mitici şi-napoi. 720 de mii. Un jeg. Noroc cu carnetu', că mi-s elev şi mă respect. Io po' să procur o grămadă de chestii la juma' de preţ. Faină viaţă.

No, şi-aşe ne-am luat noi tichete.
Continuăm cu data de 15 care, din fericire, corela cu data inscripţionată pe biletele mai sus menţionate. Ura. Deci ajungem la timp. Ye, sigur. Da'majuns.
Po' să mai menţionez înc-o chestie personală:
Io, ca om conştient ce mi-s (NOT), pe la ora 9 umblam după pită, salată şi ceva de băgat în senviciuri, pe la ora 11 având plecarea. Seara, evident.

Şi s-a făcut si 9 juma, şi 10, bagaju' făcut, io-mbrăcat şi pe la 10 şi-o bucată am înaintat către gară, însoţit de-o pitică şi-un bătrân (alias).
Ajuns-am în gară, trecut-am uşa şi ghici de cine dau.

DAA, de adepţii mei.
Şi-n halu' ăsta ne-am pupat, ne-am îmbrăţişat, am spus o rugăciune şi ne-am dus pe peron. Da pi piron sună mai fain, aşa că . . . ne-am dus pi piron.
Bine. . . n-a fost chiar aşa. Ne-am zis doar un "ce faceţi prunelor?" şi ne-am dus pi piron. Hahha. Pi piron, pipiron, pipiron. Ho, că deviez. Iacătă, ne-am intipuit pi piron. Ăia 2 şi-o Satană. Pitica n-a fost cu noi :(
După cam 5 minute, celor în plus le-am zis adio şi ne-am lepădat de ei. Or' ei de noi.
Aşa că, fain frumos, am scos Jageru la 700, ne-am uitat la el şi am dat un deţ, moment crucial în dovedirea masculinităţii. Evident, masculinitatea lui Schmitty a lăsat de dorit, înecându-se ca un fegheţ.
E da, să nu uit de sticla care s-o dus de sus până jos, de-a lungul scărilor, sărind ca un păduche în capul unui chel.
Eram sus, Moarta pus-a sticla-n spatele lui Schmit iar ăsta n-a stiut. Când s-a-ntors, zbâng, zbâng, zbâng, zbâng, zbâng . . . "OPRIŢI-O MĂĂĂĂ" am zdierat eu. Dar canci. Zbâng, zbâng, zbângggggg. Haha. Cineva a prins-o. Dar jos. E şi asta ceva.

După ce ne-am recuperat şticla de Aisti . . . Haha, nu de Jager bă nebunilor. N-aş face aşa ceva!
. . . am mai dat o gură din licoarea ierbală şi . . .
A venit trenu'! Ciu-ciuuu!
Yhaaaaaaaaaaa. Bucăreşte, veniiiiiiiiiiim !

Vagonu' 8. Checked.
Locu' 54, 55 şi 56. La fel.
Ne-am aşezat bogajele, cururile şi aşteptăm. În momentul de faţă era cu noi unu destul de ciudat, cu o mustăcioară mişto şi un hanorac roşu.
Stăm vo' doi minuţ şi pe uşa compartimentului pătrund 4 persoane, însoţiţi de un călduros "Lalaaaaaaaa !" Yay. Cei 4 o cunoşteau pe Satana. A urmat o serie de ţucături şi una de cunoştinţă care, evident, a fost in zadar. Clar că n-am reţinut pe nimeni. A da, era o tipă, pe care-o ştiam din vedere. Da' no.
Niecst.

Cu entuziasmu-n glandă şi Jageru-n mână, trenul 'scelerat 2843 ia calea Capitalei.
Wohooooooooooo. Pot să spun că pentru mine a fost prima dată când am fost cu trenu'. Am mai fost o dată prin clasa-ntâia, da' mai ţine poliţia minte cum era.
Oricum, mie mi-o plăcut de numa'. Ştiu ei de ce .

No, şi ca orice început de ceva, trebuiesc imortalizate câteva momente, după cum urmează:
A da. Chiar după ce-am intrat şi cică am făcut cunoştinţă, Isus a scos la iveală tricou' cu AC/DC şi m-a îndemnat : "Ia mă, pune tricou' ăsta undeva, să vadă lumea unde merem!", desigur, pe un ton comic.
So, am luat preţiosul 3cou, am deschis geamu' şi l-am alipit.
O fo foarte tare. Păcat că ploua şi l-am lasat doar vreo 20 de minute, până a-nceput să se ude.
Da' nu-i bai, că l-am acăţat altundeva.



Şi dacă tot vorbi de Adi, zis şi Isus (cu 2i de vreţi), vi-l şi arăt ca să nu mă acuze de calomnie, ori Isus de luarea numelui său în deşert.

No, dziceţi, cu cine seamănă creatura ?
Nu, nu Cernobâlu' în portocaliu. Celălalt.




Tot în secţiunea instante la începutul călătoriei e si poza asta.
Mno, ceea ce vreau să scot în evidenţă e tipu' în roşu, ăla de care menţionam mai sus. Sau staţi să vă zic de tipă. Ea e cea pe care-o ştiam din vedere.
Revenind la Roşior.
Cum ziceam adineaori, musiu Musteş era deja în compartiment când noi am intrat.
Mno, probabil un "ţerus" şi cam atât. Momentan. Defapt, ceastă linişte s-a-ntins pe parcursul a mai multor ore, cu mici ezitări la o Septică.

Şi dacă tot mi-s la Şeptică, tre' să menţionez că se poate juca cu mare uşurinţă o carte în tren, chiar dacă n-ai masă.
Ia 2-3 ghiozdane, pune-le unele peste altele, ca la Tower Bloxx, şi bagă fraţicăă, dă-i să pută Şeptica-n compartiment.
Şi totuşi, je maestru-n 7ică, în prima tură Geo, tipa de lângă Roş, s-a uitat în cărţile mele şi m-a umflat la fiecare mână. Ptiu!


Evident, Satana nu trebuie lăsată afară din ecuaţie.
A luat sticla şi i-a dat stomacului niste digestiv.
Miştou. Dar na, ca să vezi, o vezică plină pare-mi-se că trimite un impuls la creieraş, care-l avertizează că-i baiu cât casa dacă nu găseşte un spaţiu de eliberare. Mai pe româneşte - tre' să te pişi.

Şi dinglaia, mai înspre dimineaţă, având vezica plină o-să-vă-zic-eu-de-ce, avea nevoie de-o budă.
Şi deh, aia din tren e într-o stare deplorabilă, din punctul de vedere al utilizării feminine, sau masculine, da' cu spatele. Aşa că în jurul orei 8 dimineaţa plosca urinară a fetii n-a mai rezistat, iar instinctul primar a îndemnat-o să cerceteze buda.
S-a dus cu un pachet întreg de şerveţele şi a revenit cu, cu ... canci.

Buuun.
Şi ne jucam noi aşa lasciv Şeptică până când ajuns-am la Valea Florilor, prima oprire în direcţia Buco. Yhaaa. Eram atât de pasionat de ceea ce se întâmpla încât am vrut să-mi scot capul pe fereastră, însă nu întâi de a porni pentru prima dată isteria ce avea să urmeze în aste 2 zile, şi anume - CE-I AICIA ?
Aşadar, "Ce-i aicia?". Prima întrebare cu un răspuns concret, deoarece următoare acţiune pe care-am efectuat-o a fost să-mi scot debla pe fereastră şi să văd o tablă pe care scria alb pe albastru nimic altceva decât numele gării - Valea Florilor. Aşa că mi s-a părut oarecum inutilă întrebarea. Dar totuşi, avea să fie marca excursiei.

Şi încetu' cu încetu', staţie cu staţie, cei 7 dinglăi care erau 8 aveau să se prezinte în jurul orei 9:30 dimineaţa.
Dar până atunci să mai poveştim ceva de pe tren, că tare fain ne-am distrat. Cel puţin eu.
La un moment dat ne-am lăsat de Şeptică şi am dat-o pe Jager. Şi tre' să vă zic şi îngrijorarea noastră în legătura cu Jageru.
Înainte să-l cumpărăm, eram extrem de frământaţi că n-o să fim în stare să terminam sticla de 700 până când o să intrăn la conţert şi că o să ne ia ăia sticla. Asta avea să fie trist.
Evident, Jageru n-a rezistat mai mult de 2 ore.

Gură de la gură, shot cu shot, înghiţitură cu înghiţitură, digestivu' a trecut încetişor pragu(ri)l(e)de 100, 200, 300 . . . 500ml lipsă. Asta în decursul a unei singure ore, cam aşa.
Desigur, în tot acest timp, din cauza lipsei unui frigider sau a cel puţin unei lade frigorifice, licoarea a-nceput a se-ncălzi.
Şi probabil cum mulţi dintre voi ştiţi că un Jager se serveşte ice cold, parcă o-nghiţitură te ardea pe gâtlej.
Evident, faptul ştiut de toţi - românul e inventiv - s-a pus în aplicare şi în acest context.
Mai dilău de gen, Cernobâlul a luat sticla, a deschis geamu' şi-a-ncercat să aplice legile fizicii.
Cu o mână pe geam ţinând sticla şi cu una luptându-mă cu turcii, am relizat că această lege necesită prea mult timp pentru a da rezultate, mână mea începând a-mi amorţi. Aşa că, tot printr-o ingeniozitate românească, m-am cocoţat pe scaune, mi-am scos trupu'-n afară şi am încercat să arunc Jageru pe tren. Am reuşit, l-am aruncat, da' nu pe tren. Digestivu' a lovit colţu', a făcut un spin şi s-a pierdut în neantul ierbal care înconjura căruţa. Deci, no Jager. Da' oricum o fo' cald şi era un pişat la care de scârbeai de l-ai fi băut. Plus că mai erau doar vreo două degete.

Probabil vă-ntrebaţi ce-am fi făcut dacă chiar ne reuşea planul. La întrebarea asta nici eu nu ştiu să răspund. Da' sigur am fi găsit noi ceva ultra-românesc prin care să fi dat sticluţa jos.

Faptul fiind consumat, iar îngrijorarea noastră pentru prea mult alcool s-a transformat brusc în îngrijorare pentru lipsa alcoolului.
În compartiment, prin ghiozdane, se găseau doar sticle de suc,ape şi albăstrici prea periculoase pentru consum. Mno, nimic de simţit bine.

Staţi, staţi, staţi. Am uitat amănuntul cel mai important. Faptul pe care mulţi regretă că l-au făcut, care şi-ar fi dorit să nu-l fi făcut niciodată.
Încă pe vremea când mai exista Jageru, Smith a
scos din jentuţa lui fermecată nişte albăstrele.
Aceste albăstrele, definiţie dată de mine, reprezintă nişte
băuturi energizante. Evident, scopul principal fiind de a-ţi da
energie. Vie. Ca la Rompetrol.

Şi-aşa-ncetuţ am doborât vreo două albăstrele. Niciun efect imediat.
De reţinut e că începând cu ora 3 n-am avut oleacă de stare.



Revenind la faptul că nu aveam nimic de băgat pe grumaz care să conţină şi niţică alcool, aşteptam cu sufletul la gură o staţie în care să găsim un butic, magazin, bombă, ceva, orice.
Evident, n-am găsit. Defapt am găsit. Una. Una da' şmecheră. Să vă relatez.
A nuştiu câta staţie am zărit de pe geam un butic.
REEEEPIDEEE C8IIIII. Faceţi chetă şi hai să luam o beroasă.
1 leu, 2 lei, 50 de bani, 1leu, 1leu, 2lei şi uite-ne banii pentru bebelaş.
Apuc rapid să cobor din tren şi mă îndrept înspre magazin, care era la vreo 20m de tren.
Mă pun aşa fain frumos la coadă - formată tot din roacherii beţinvani din tren - şi aştept.
"5 doze de Timi", zice primu' de la coadă. Zis şi făcut.
"încă nişte doze", al doilea. Şi tot aşa până mai rămâne unu' în faţa mea, care-şi lua nu mai ştiu ce. În spate, altu' care aştepta.
Şi tot se foieşte, şi-şi numără banii până când . . . frrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrt
. . . un fluier, al ăluia de anunţă plecarea trenului, se aude.
Ioi, scârmâz. E de-a pleca şi eu n-am apucat să procur ceva lichid. Nu-i bine deloc asta.
Mi-am băgat picioarele şi m-am întors urgent către căruţă ca nu cumva să rămân pe dinafară.
Zmac! Urc în tren şi o tai către compartiment, întrând extrem de dezamăgit.
Paaana mea. Fără bere până dimineaţă.
Da' stai! Că m-am repezit la geam şi l-am auzit pe naşu zicând ceva de genu' : "No staţi să-l aşteptăm şi pe ăsta", ăsta fiind tipu' cu era în spatele meu când am tulit-o. AaAaAaAaa. Mnezo!
Şi uite-aşa am rămas pe gol, tânjind după un gram de alcool până-n dimineaţă, la Braşov.

Continuând noaptea fără bere, am început să delirăm. Cel puţin eu.
Şi având în vedere faptul că aveam la bord două albăstrele care au început să-şi facă efectul, acţiunile mele începu să fie necugetate.
Fiind ora 3, 3 şi ceva, lumea parcă s-ar fi culcat puţin. Desigur, lumea care n-a beut albăstrele.
Tot mai închideau ochii, rând pe rând. Dar pentru puţin timp.
"Bă. Bă. Aici nu-i cuşetă! Scoală-te!". Mnezăii mă-tii de c8il era probabil singurul gând care le străbăteau neuronii.
La un moment dat s-a instaurat o linişte deplină.
"Linişte toată lumea" exclam eu, deşi era o linişte mai ţiuitoare ca-n sicriu.
"Am zis să taci!" zic, îndreptând degetul către Pletos. El dormea. N-a schiţat niciun jejt.
Mai era şi fătuca aia ce stătea lângă mine, tot o lovea Ene peste sprâncene şi tot voia să doarmă. Da, da. Din părţi.
Eu încercam s-o abat de la somn cu nişte remarci extraordinare, gen "Tu, vin extratereştrii/ uite-un oraş/ vezi să nu adormi"

Văzând că nu am cu cine discuta, m-am refugiat pe geam şi-am încercat să admir pe cât posibil natura văzută din trenul mişcător. Probabil cei care aţi mai fost con les train, ştiţi foarte bine că dacă-ţi scoţi mână pe fereastră aproape că ajungi stâlpii şi ajungi natura.
Mno, io fiind extrem de captivat de acest fapt, într-o porţiune unde natura întâlnea geamul trenului, am vrut să-mi iau drept amintire nişte frunze.
Şi aşa, încetul cu încetul, am umplut locul pentru bagaje cu frunze. Aparţiuneau din vreo 2 localităţi, Azuga şi Buşteni parcă. Dar natura mi-a întors-o la un moment dat.
Tot stăteam eu pe geam să prind frunze pân' ce-am dat . . . sau mai degrabă a dat o creangă de mine. ZNAP! Ouch! That really hurt! M-am zgribulit înauntru, chieunând ca o mâţă călcadă pe coadă, moment în care i-am trezit, din nou, pe toţi cei care dormeau din compartiment.
Tot atunci, subsemnatul Isus mi-a atras atenţia: "Hai mă amu, fii serios. Da mai termină-te odată şi lasă-ne să ne culcăm. Batăr un ceas şi apoi poţi face ce vrei".
Da? No bine. Merei la pule. Mi-am pus muzicuţa-n urechi şi m-am aşezat jos de tot, in cur. Am stat aşa vreo 20 de minute, am văzut că n-am somn, m-am ridicat şi m-am dus din nou la geam.
Dar de această dată doar cu gânduri paşnice. Şezut-am răzmat de fereastră şi lăsatu-mi-am vântu' să-mi sufle tentativa de pleată.

Am rămas aşa înţepenit până s-au ivit zorii şi-am început să zăresc periferia Braşovului. Ohoo, ce uşurare.
Puţin mai târziu s-a trezit şi Pleată, precizându-i locaţia unde ne aflăm.
Mai înaintasem puţin, lumea s-a trezit între timp şi, într-o viteză impecabilă, am refăcut cheta, am luat banii-n mână şi am zburdat din tren, coborând pe scările peronului până aproape de ieşirea din gară, unde am văzit o lementară. Ţac Pac. O berulă la 2, după care m-am întors şi mai în viteză înspre tren.
Oh ye! În sfârşit. Aveam bere.
Trenul se mişcă, pornind încetişor înspre Buco. Entuziasmul pe care l-am avut odată s-a pierdut, berea parcă fiind sorbită mai mult din necesitate decât din plăcere, lăsând pe papile un gust uşor amărui de hamei. "Bleeeah, ce gust de-am pulea are!"
Mi-am amintit de inc-o fază anterioară, mai anterioară decât cea precedentă:
Eram într-o mini-gară d-asta de localitate şi stăteam pe geam. Pe geamul compartimentului din dreapta mea era un tip, tot aşa pe geam, c-o bere-n mână.
Ceea ce-am reţinut de la el au fost vorbele bătrâneşti.
"Mă, tu ştii de ce n-are şarpele coaie?"
"De ce?"
"C-ar fi o pulă!".

Trecând peste acest fapt şi peste multe altele, revizuindu-ne orele de (ne)somn, încetul cu încetul ne-am apropiat de Ploieşti. Pare-mi-se că nu s-au pătricat alte evenimente majore, ori probabil nu mi le amintesc. Până-n Ploieşti. Aici a fost buba.

Merge trenu' merge, iar un danf infernal începe să pună stăpânire pe întreg compartimentul, vagonul, trenul. Da, era plăcutul miros de păcură, de ţiţei, petrol ori alt derivat al chestiei ălei negre de ţâjneşte din pământ şi ne îngrijorăm pentru terminarea ei.

"Pfooooai de pula mea ce pute!". No serios? Serios! Chiar puţea.
Am străbătut cu greu zona contaminată şi la doar câteva minute am pătruns la periferia unui oraş.
Yesteeeeee, am ajuns la Bucureşti. Wohooo. Oh ya!
Ajuns-am în gară extrem de bocoroşi şi, zărind de pe fereastră nişte oameni pe peron, i-am întrebat unde suntem:
"Nu vă supăraţi, unde suntem?"
" ... " îmi răspunde, tragându-mi o privire de mâţă la poartă nouă. Ok, trec la următorul.
"Nu vă supăraţi, unde suntem?"
"În Bucureşti Nord!"
Ohh da. Asta am vrut să aud. Bucureşti Nord. Gara la care noi trebuia să aterizăm.
Astel că ne împachetăm frumos, ne aranjăm, ne fardăm (unele), ne pieptănăm, ne ptişăm, ne punem boarfele-n spinare şi facem şiru' indian către uşă.

După puţin timp realizăm că ceva pute.
Bine, înafară de putoarea ordinală care împânzea troaca, am observat că pute treaba.
Adecă, nu ne aflam unde trebuia, fapt susţinut şi confirmat de Musteş şi de GPS-ul său di pi tilifon.
Mno, mne-am noi peleu-n ele treburi. Eram în Ploieşti Vest.
Total opus de ceea ce speram, astfel că ne dezbrăcăm şi şedem pe scaunele noastre.

După aproximativ un ceas, un ceas jumate, spre surprinderea noastră, pătrundem în Bucureşti.
De data asta eram siguri, văzut-am o pancartă pe care scria Bucureşti Nord.
Aşa că, încă o dată, OHhh yayyy!
Repetăm sceneta cu îmbrăcatu' şi împachetatu' şi ne clădin pă coridoru' vagonului, aşteptând căruţa să oprească.
Şi-a oprit. Şi-am coborât.
Un danf de bucureştean ne izbeste-n stânga şi-n dreapta, vorbele mult prea rapide pentru urechile fine ale unui ardelean par de neînţeles. Hmm. Ce-i aicia?

Din cauza emoţiilor, vezicile noastre se panichează, se contractă şi se cer afară. Evident, cu tot cu pişu. Şe că luăm calea ieşirii de pi piron, căutând o taoletă.
Nici nu intrăm bine în gara propriu-zisă că deja am şi dat de nişte specimene.
Mai degrabă de un specimen.
Iacătă, tipu' din imagine se găseşte lipsit de auz şi de darul vorbirii. Adecă, îi surdomut, bă!
Şi na, ca să se înţeleagă şi el la tilifon, o arde pe 3g coaie!. Şi-o arde aşeeee, 'n ultimu stil! Harcor!

Stăm ce stăm, găsim o budă şi dăm să ieşim. Pe la jumătatea holului gării suntem întâmpinaţi de bişniţari:
"Ha băeţii, bâlete la ĂiSi/DiSi vreţi?"
'te mă, lasă-ne.
Trecem primul nivel de bijniţărime cu necunoscuţii şi, la ieşirea din gară, suntem întâmpiaţi de al doilea rând de profitori
"Hai băeţii, vă duc undeva?".
Meri bă, lasă că am auzit io d-astea pe la ştiri, că voi mereţi cu 500 de mii pe metru.
După două intersecţii, unul dintre presupuşii taximetristi, expreţi în bişniţi şi în realizarea obiectivului de prostire în masă, s-a ţinut coadă după noi încercând să ne convingă a purcede cu el:
"Hai băeţii, vă duc cu 150 pe toţi! 2 maşini"
E mă. Da' nu! Aşa că ne-am luat harta-n mână şi-am încercat să aflăm încotro o luăm întrebând lumea de pe stradă:
"Nu vă supăraţi, către Casa Poporului?"
"În dreapta". Ok, luăm dreapta.
Nesiguranţa mă împinge să întreb iar:
"Nu vă supăraţi, către Casa Poporului?"
"Sigur, în stânga!".
Aham, deci m-am convins. Şi ca să fiu şi mai convins, am mai întrebat un mitic:
"Nu vă supăraţi, către Casa Poporului?"
"Tot înainte".
Lusc! Era visu'. 3 oameni, 3 direcţii. Mai bine nu se putea. Ne-am decis să verificăm harta.
Ghici?
Era în spate!
Aşa că, debusolaţi fiind, am hotărât să ne-ncredem în hartă.
Şi-o luăm noi aşa frumos prin Bucale, trecem vreo două intersecţii, ne-ntoarcem din drum de vreo 3 ori şi în final ţinem un bulevard.
La un moment dat, stând la semafor, pe stânga zărim o stradă, străduţă, alee, orice.
'Nteresant îi faptu' că avea bandă pentru biciglişti.
Adecă, era mai mult bandă pentru biţiglişti, delimitată de gard şi copaci. Nimic anormal.

Întrebarea-i următoarea:
Pe unde mai trec bieţii pietoni ? Prin copaci ?


Trecând de intersecţia asta şi de încă vreo 2, am zărit colţu' monstruozităţii.
Wuhuuuu. Ni-o mă. Cătă ie!

Ţaca paca, lipa lipa
Noi în faţa ei ne-aflăm.
Wohooooo

Am survolat puţin zona, am ginit unde se intră la conţert şi ne-am zis ca, în timpul rămas, să vizităm Bucharest-ul.

Prima idee:
*ză birt. Ok, o luăm printre clădiri, ne rătăcim puţin, dă de-o zonă gen pietonală, mai puţin

pietonii şi magazinele. Bine, erau ceva, da-n ultimu' hal.
Ca şi clădirea asta, expertizată tehnic încadrată în clasa I risc seismic.

Mai pă românieşte, tie duci pă pula la primu acord de ceteră die la EiSiDiSi.




Şi merem noi oţâră mai încole şi dăm de luxul capitalei.
Yee, scoruri umflate de numa' pentru aceleaşi sericii.

Api, 500 de mnii păntr-un tuns ?
No dă-o hector de treabă.

No, şi trecut-am de-asta până când...amu-i buba. Amu-i grosu. Amu-i câcatu pă băt. Amu-i chiloţu pă perete. La propriu:

No ni. No fii atent. No. No zâ tu.
Păi asta-i treabă die capitală ?
Păi aşe mere la noi în ţară ?
Cu di-aieste ?
Ei ei.







Parcurgând minantul Buco, am mai zărit două.
Ni, este.
Un Iisus între 3 diplome de excelenţă şi o reclamă modernă şi atractivă.




Buuuun. Din cauza drumului şi a timpului pierdut, ne-am stopat la un magazin de colţ de bloc.
"Hai ci doriţi, că mă grăbesc
O apă plată mică, mare?
Sărăţele de care?
Îngheţată? Vanilie? Ciocolată?
Matale de care doreşti?", toate aste vorbe fiind spuse cam în 5 secunde.
Mişto accentul de mitic. Chiar înţelegi.

Trecând peste, ne-am luat şi noi ce-am apucat şi am luat calea parcului mai sus văzut în poză.
Ajunşi acolo, am poposit pe iarbă, am mâncat câte ceva şi ne-am zis să tragem de-un somn. Că deh, era numa' vreo 11 ceas.
Mno, şi-am stat, şi-am aţipit, şi ne-am topitm pân' ce s-o făcut 1 ceas.

Ridicându-ne-n picioare şi ginind poarta pe unde se intra la conţert, am observat că începuse a se aduna gloata de roacheri.
Nopăi, ei da şi noi nu? Poi hai şi noi, hop.
Şi ne mişcam cururile şi ni le proptim. în faţa porţii, pe asfaltul bine copt.

Şi stăm aşe fain vo 2 ceasuri în arşită şi devenim nişte legume uscate. Mai ales ăia 2. Hahaha. Ui ce mutre au.

Aşa că pe la vreo 3 am fost racolaţi, ridicaţi, brucaţi şi vandalizaţi de fortele de ordine menite să menţină ordinea: 3 camioane pline de giandarmi.
Ne-or mutat din faţa gardului ca să pună înc-un gard. Până amu 2 puncte de control + 1 de percheziţie.
Îi bine, având în vedere amploarea evenimentului. Totu' pentru siguranţă!

Deşi pe bilet scria că se intră la ora 3, evident, în România lucrurile au întotdeaună întârziere.
Am intrat pe la 4 juma', cu îndemnul:
"Nu vă-minge1"#Sd!"#E54&¤23"#"#"¤/)(Y, buzigărdul fiind aproape călcat în picioare.
Trecând cu brio cele două puncte de control, ajungem şi la partea serioasă, unde nu se permite pătrunderea în forţă. Aici treaba-i serioasă. Oamenii sunt profesionişti, ştiu ce fac, cu gene de genişti în sânge, simţind obiectele contondente şi de natura explozivă prin orice fel de material.
Şi-o luăm aşa:
"Biletul vă rog", după care îi trage o scanare. BIP BIP.

E bun. Am scăpat de una. Ştiind că urmează cotrobăirea corporală şi de bagaje, încep să-mi deshid ghiozdanul, până ajung în dreptul percheziţionaristului.
"Aveţi ceva în ghiozdan?", mă întreabă tipu'
"Nu, numa' haine", îi zic.
"Bine, treceţi mai departe", crezându-mă pe cuvânt, scoţând la iveală profesionalismul de care ar trebui să dea dovadă.
Api no, Bigieşii ăştia-s oameni serioşi.

Şi daaa, am intrat. Ne-am atins obiectivul.
Ne-am luat 3 beri şi ne-am proptit pe-asfalt. Hai să bem.

Şi-am topit noi aşa ceva beroase şi intrat-au DOWN în scenă, in frunce cu Phil Anselmo.
Ceas. Ceas ca uătiu. Coi. Câcaţ. Multe, multe.
Nu mă apuc să descriu conţertu, doar următoru' fapt:
60.000 de oameni + bere multă vs 300 de buzi, bude, taolete, toalete, veceauă, căcăştori, latrine, closete şi alte cele.
Ne-am distrat teribil. Era o coadă ca la pită caldă.

Până ne-am chişet,
DOWN s-o terminet
IRIS s-o-nhâiet
Şi pe scenă s-or ... Nuuu. Ho.

Era să ratez una bucată eveniment mirobolant.
Se zice că eram în picioare şi-aşteptam.
În faţa noastră era un tip în cur, cu 4 beri lângă el, luptându-se cu valul de oameni care încercau să-şi facă loc prin mulţime. Gloata îi atingea de fiecare dată câte-o bere, având tentă de vărsare. Ceea ce înseamna un singur lucru: risipă. Aşa că ia tipu o bere, se-ntoare către noi şi ne-ntreabă:

"Nu vreţi bere?"
"Ba da! Vreţi un token d-ăsta?" (token - 5 lei 1jeton, o bucată de plastic)
"Nu. Decât să mi-o verse ăştia mai bine o beţi voi!"
"Mno, mersi"

<------ A da. Şi ăsta.
Stătea ca la plajă, în mijloc, mulţimea fiind nevoită să sară peste el.




Berea tipului fiind gătată iară noi având o lene de nedescris, am decis să întrebăm în jur după bere, aşa că ochim un roacher c-o bere şi-l întrebăm:
"Nu te supăra, pot să-ţi cumpăr o bere?"
"Poţi..., timp în care îmi scot jetonul, având intenţia de-a face bişniţ cu bere.
...da' nu de la mine!".
No, să-mi bag. M-o-nchis!
Faină treabă. Am rămas fără bere.

Mai şedem puţin. Din nou, in fund.
Însetaţi cum eram, făceam orice pentru un strop de lichid.
Vederea ageră obsearvă imediat 3 sticle de apă plată lângă 3 bigieşi.
No, ce-i de făcut? Evident, de şutit apele.
Cum facem asta? Evident, cu grijă.

Mulţimea trecând, efectul loviturii picioarelor fiind similar cu cel de mai sus, cu berea, o sticlă de apă mai ambiţioasă se roteşte lin, frumos, liniar, către noi, la 1 metru.

"No fiţi atenţ!". Jap, şi-am şutit-o.
Câcat. Mai erau două guri de apă în ea. Nu era bine deloc. N-am făcut nicio mişcare bună.
Dar nu. Am mai şutit o sticlă, de data asta întreagă.
Toată operaţiunea a fost supravegheată de un tip la vreo 40 de ani, care ne-a lăsat să ne facem treaba în linişte, ca apoi să-şi însuşească meritele.
"Auzi, nu facem troc?"
"Ba da", zic eu.
"Îmi dai sticla aia de apă ?"
"Da. O bere!"
"Îţi dau două", zice tipu' către mine.
No, era numa' luxu. Adecă îi fac un târg favorabil lui şi nu-i convine.
Două beri în loc de una. Mişto. Evident, pot să pariez că acel tip nu era mitic, fapt confirmat de bunul simţ şi inteligenţa cu care a reuşit să susţină o discuţie.

Timpu' trece, noi stăm şi ne bucurăm de beri, aşteptând cu nerăbdare să vină AceDeCee.
-------------------------------------------------------------------------------------------------

Şi evident, cum eu mi-s un puturos, de 2 săptănâni n-am fost în stare să termin postu cu şi despre ACDC.
Da' nu-i bai, că o să poxtez ce-am făcut până acu' pentru a evita suspansul.

Aşa că, dă-i să suneeeeee!






luni, 10 mai 2010

Tocăniţă de prostii


Ohoo.
Am revenit.
După o perioadă îndelungată, motivată pe lipsă de inspiraţie şi ne-chef, să-i zic aşa, cred că-i vremea să mai poxtez ceva şi pe-amarâtu ăsta de glob.
N-o să vă povestesc ce-am făcut şi ce n-am făcut, aşa că o să trec direct la fapte.
În altă ordine de idei, la propriu, o să încep cu o idee care-am dedat-o în timp ce scriam nebunia asta.
Defapt nu-i o idee.
E o remarcă.
Defapt tot poxtu e o remarcă.
Şi-ncep astfel:
Surfăleam pe net, când am dat de-o fătucă.
La prima impresie am dedat că-i vorba de-o blogăriţă anapoda.
Şi aşa e. Nu-i nuştiu ce.
Filme de pe tubă, comentarii privitoare la Dansez pentru alţii şi articole din ziare.
Deci cocoro. Da' cea mai zgenga parte din tot blogu' ei era că, la pagina de contact şi-a linkat pagina de haicinci.
No, dă-i minte. Şi na, te gândeşti că dacă tot se recomandă cu pagina de haicinci, măcar aia să-i fie bine pusă la punct. Da' nu. 2 poze emo şi 3 vorbe în "about me".
No, imba.

Şi ca să continui tot în ordine invers cronologică...
Pentru a nu mă distanţa de zona transportului în comun, încălcând regula menţionată mai sus şi anume "N-o să vă povestesc ce-am făcut", o să vă povestesc în schimb ce-am păţit.
Şi-ncep:
Ieri dimineaţă. Troleu. Ajung în staţia de pe Memo (a mai aglomerată staţie, unde toată lumea coboară).
Cu două minute înainte să cobor:
Sunt prins intre uşa din faţă şi bările de susţinere.
Nu zic nimic, mă abţin, conştientizând că în două minute se va elibera calvarul şi o să scap din ghearele algomeraţiei matinale.
Conserva ajunge în staţie. Lumea coboară. Lumea aşteaptă să urce.
Cei dintre mine şi uşa eliberează ringu'. Una mai şemchera nu se trage din faţa mea, dar o ocolesc fără probleme... până când.
Brusc, o burta mare mă lipeşte de uşă. Cristos.
Un babalâc burtos se hotărăşte să schimbe regulile morale nescrise într-ale circulaţiei pe mijloacele de transport în comun.
Dacă până acu', the main idea era că - coboară cei din troleu, urcă cei care aşteaptă, în acea clipă lucrurile au luat o întorsătură.
Burtosu' urcase înainte să cobor.
"No, îi bine ce-ai făcut? l-am întrebat eu ofticat
%21#¤/##¤FD#/#"¤%, îmi răspunde el"
E drept. Aveam căştile şi nu l-am auzit concret ce-a zis.
Nu-i bai, că azi am dat de alta.

Urcasem de dată asta la staţia unde urc eu deobicei ca să purced înspre ţentru.
No, civilizat, lumea urcă în căruţă, căruţa plină ochi.
Loc de aruncat un scuipat - umărul, geanta sau freaza celui (sau mai degrabă celor) din preajma ta.
Nimic neobişnuit... până când.
La staţia următoare, deşi troleul fiind arhiplin, prostoromânul vrea să mai urce.
Şi dă-i. Şi-mpinge-te. Şi 2-3 tot urcă, fiind strâmtoraţi ca într-o menghină.
Toate faine şi frumoase până se închid uşile şi manivela de la menghină se strânge şi mai tare.
Corpul lui contorsionat îi transmite creierului impulsul sufocării, în aşa fel încât să ceară mai mult spaţiu:
"Nu mergeţi mai încolo? mă întreabă unu' la vreo 50 de ani
Unde să mă mai duc? răspund eu fiind la începutul culoarului, având în faţa mea, pe scaun, o tipă cam de-odată cu mine care vorbea la telefon şi-mi părea familiară. Haidaţi şi vedeţi dacă mai este loc"
Ia ghici. Bătrânu' chiar venise. Şi se-mpinge şi-şi face loc.
Incredibil. Chiar era loc. M-am simţit prost.

Două staţii mai încolo, lumea coboară, alta urcă, coboară şi tipa cu telefonu', bătrânu agresiv urcă pe un scaun din spatele meu şi în faţa mea urcă o domnă pocahontas fapt concluzionat din vestimentaţie, tot la vreo 50 de aniversări.
Evenimentul: Pocăita în dreapta mea, una de vârsta ei în stânga.
Discutau despre tipa cu telefonu'.
"-Vai mă, tinerii din ziua de azi, nuştiu unde se va ajunge cu ăştia, zicea pocăita.
-Da! Las că ştiu io, că stătea bine mersi pe scaun şi n-avea nicio treabă să mă lase şi pe mine.
Stătea şi vorovea la telefon, zice cea din stânga" care, evident, la eliberarea scaunului cu pricina nu s-a sinchisit să-şi însuşească premiul bine meritat. Adecă, un loc pe scaun. Oscila între "a ocupa sau a nu ocupa". Asta era întrebarea care conta cu adevărat.

Oricum. Bag pulpa. Mă enervează.

Aşa că trec mai departe în completarea ceaslovului nemuririi cu alte evenimente telezizate, şi nu numai, care s-au pătricat în decursul acestei săptămâni.

Şi-ncep aşa:
Amu-s câteva zile, pe Kanal B paremi-se, găsit-am 'ceastă eroare.
Mi se pare foarte tare.

Adecă, te poţi uita doar cu acordul părinţilor dacă ai împlinit 15 ani.
Dacă nu, du-te uită-te la pornoşaguri, oricum alea nu cer 18 ani şi nu te stresează cu cerculeţe plasate in colţul ecranului.





No, să vă comunic şi povestea asta:
Amu-s doo zile a fost difuzat pe GIGI Sport ceva campionat de Judo, sau Judi, cum zicea o cugetată.
No, aci-i vorba de doo sportive bizonice care, aparent, concurează la categoria 78 kg.
Evident, eroare din nou, păcat că n-am surprins exact momentul în care prezentarea lor arăta categoria de 78 kg.
Da-nschimb am surprins cei doi coloşi.
David vs Goliat.
Batman vs Blankman.
Furnică vs Elefant.
Şi tot aşa. Vedeţi micile diferenţe, nu?
În final, spre surprinderea mea, bizonul alb a piedut datorită jocului pasiv.
Că na, măcat asta-i fain in judi. Nu te ţâpi pe jos, te depunctează. Îi dai una-n bile, depunctare.
Îl zvări o dată calumea de podea, ai câştigat.

A da. Să nu uit.
La judi s-a prezentat şi modelul GSX1425, cel mai nou dintre noi.

Desigur, numele marcii de motorete este şi numele unui Takashi dinăsta.
Se pare că procedeul lui preferat este Uchi mă-ta.
Sau ucigă-te mă-ta



No amu. Amu crucea ucide tot.
Amu îi momentu' de maximă tensiune.
Veteranu' nost'.
Iubita noastră dacie 1310 L încă mai există.
Desigur, dacă încă nu o-ai ceremat şi nu ţi-ai luat logan, pe care
să-l conduci tot ca pe-un hârb.
Dar să revenim.
Ce se obsearvă în această poză.
Şi nu. Nu e noaptea. Sau o altă dacie. E Ultimate dacie.
Probabil puţini dintre voi aţi văzut o dacie ca asta. Defapt, cred că sunt puţine ca ea.

Urmărind poza alăturată întâmpinaţi o explicaţie.
Desigur, fiind o dacie veche de 20 de ani, e absolut normal ca acele încuietori, clanţe, puţe de care tragi ca să se deschidă să fie vechi.
Şi le ţineţi minte. Erau ca niste banane, cu dungi pe-o parte.
Da' erau funny...până când.
Până când nu îţi pui închidere centralizată pe un hârb de dacie.



Gata, cred că n-am lepădat.
Mai avea un filmuleţ da' mi-e lene să-l scot.

Numa' bine pân' la următoru poxt.
Şi dacă tot ai ajuns aici, dă-i şi-o fugă pe Glob.




marți, 13 aprilie 2010

Nimicuri 2

Şi încă un text cu feed-ul vieţii.
Globu' l-a făcut şi şi-a băgat şi abonare la mail.
Aşa si Legheleul. Amu' vreau să văd de mere.

luni, 12 aprilie 2010

Nimicuri

Una scurtă
jumătate-n două ruptă
Pe un deal trecea o căruţă.
Mi-a spus să trec Globu
C-are un sondaj azi.
Aşa da, mă.

marți, 23 martie 2010

Leapşa vieţii

Am primit şi eu bolunzie d-aia de leapsă, că no, e moda.

Arde-o-ar Stalin modă.

Da am primit-o din două locuri şi mă simt oarecum hobligat să-i completez spaţiile goale.

Vinovaţii sunt: băiatul ciudat şi uşa.

Mnezei. Şi o dăm în:


1. Principala mea trasatura ?

Hah. Sinceritatea ? ( "Băi pulă n-o fost aut! Dacţ zic!")

2. Calitatea pe care doresc sa o întalnesc la un barbat :

Gentelmanismul.

3. Calitatea pe care o prefer la o femeie :

Încrederea

4. Ce pretuiesc cel mai mult la prietenii mei :

Că-s de treabă.

5. Principalul meu defect:

Impulsivitatea

6. Indeletnicirea mea preferata :

Înlăturarea stratului protector al boabei de sămânţă şi extragerea conţinutului .

7. Fericirea pe care mi-o visez :

Chiar tre' să ştie toată lumea ?

8. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire :

Să... Chuck Norris.

9. Locul unde as vrea sa traiesc :

Într-o ascuţitoare

10. Culoarea preferata :

negrastru

11. Floarea care-mi place :

Floarea care încă nu ştiu să-mi placă

12. Pasarea mea preferata :

Al'ar

13. Prozatorii mei preferati :

Pfoa.

14. Poetii mei preferati :

Şi dacă nu prefer pe niciunu ce pun ?

15. Eroii mei preferati din literatura:

Chuck Norris

16. Eroinele mele preferate din literatura:

Chuck Norris

17. Eroii mei preferati din viata reala :

Lăpă

18. Ce urasc cel mai mult :

O leapşă idioată

19. Greselile care-mi inspira cea mai mare indulgenta :

Niet

20 . Deviza mea :

Şasă cai



Formularul fiind completat, zvârim foaia şi habarnistului, lui OMGârbi, lui Daninho, lui winnetou şi nu în ultimul rând Irinei. Globului nu-i trimitem lepşi, eventual o idee de-un sondaj.


Asta e, ocpuaţi-vă.

vineri, 19 martie 2010

Deschiderea oficială

Iacătă, în premieră mondială, voi prezenta un film de neacţiune, cu temă carmangică presărată cu puţină bisericosie.
Filmul poate fi un răspuns al videoului cu moldovenii care năvălesc peste sărmanul magazin.
Aici e deschiderea oficială a unui magazin de carne din cartier.
Nuştiu ce oferte sunt, reduceri sau gratisuri, da'norce caz.

N-am stat să văd dacă vor urma să năvălească şi clujenii în magazin, dar m-aş bucura dacă nu ar face-o.
Măcar noi, ăştia, ardelenii, să dăm dovadă de puţină civilizaţie.
Hai sictir, c-am fost primu' !
Mai multe detalii, dar şi un sondaj pe tema - oameni care se împing pentru a pune mâna pe o reducere, găsiţi si pe Glob




miercuri, 10 martie 2010

Scrisori extraterestrice, partea a doua

Se pare că n-am avut mult timp de aşteptat până când, amicul meu Hector, să-mi trimită a doua ţâdulă privind evenimentele extraterestrice petrecute pe planeta sa.
Iată ultima relatare, venită prin Poştextrat via Glob, azi, la cina de dimineaţă.

"Cpt. Marinel, the Brave Bastard, 30 februarie, 2451 DÎEL

Marinel, căpitanul nostru, s-a dus pe o bucată de sticlă, alunecând în neant cu scopul de a salva întreaga populaţie a vazei de ciuperci în care crescuse numai cioburi de sticlă şi suc de prune.
Când a ajuns acolo el a văzut.
Şi a continuat să vadă până când un luptător din clanul Gizus l-a observat şi s-a repezit la gâtlejul lui acoperit cu un fulăraş dinăla trendy de hipstăr, apropiindu-şi lama de ras chelia de mărul lui Adnan, yemenitul din Prizonierul din Guantanamo.
El s-a crispat şi c-o miscare i-a retezat degetul mic de la picior, într-un gest disperat de supravieţuire.
Acesta însă nu s-a dat bătut şi şi-a chemat ajutoarele.
O balenă îmbrăcată într-o gărgăriţă, un rinocerb cu solzi şi o maimuţă alcoolică.
Cei 4 şi-au botezat pe loc formaţiunea intitulată "3 floci şi-o sculă de basculă", devenind în anii apropiaţi unul din cele mai mari clanuri de băut bere din întreg Universul.
Ei s-au apropiat de Marinel şi i-au spus :
-Tu nu tai deget la noi prieten că noi tai pe tine tot şi nu tai că noi prieten.
Dar desigur, acest limbaj de hindoungur din Prusia s-a dovedit a fi ineficient deoarece in prezenţa lui Marinel cuvintele erau deşarte.
El cunoaşte doar două moduri de a vorbi cu o persoană:
cu pumnul şi cu celălalt pumn.
Dar totuşi Marinel a înteles pledoaria hindoungurilor din Prusia şi a injunghiat rinocerbul cu o creangă găsită în buzunarul gecii din piele...de ungur.
Văzând acestea, Cei 4 floci şi-o sculă de basculă, rămaşi acu' 3, au adoptat poziţia de luptă a pionilor lego, au făcut cruci, mătănii şi alte obiceiuri bisericeşti şi s-au repezit la Marinel.
Dar bravul căpitan, veteran din fire, trecut prin cele 12 Mari Războaie ale Lumii, a anticipat atacul şi a început să mânuiască băţul proaspăt înfipt în pieptul rinocerbului cu o măiestrie ieşită din comun, retezându-le degetele mici de la picioarele atacatorilor.
O mică remarcă fac asupra faptului că Marinel mânuia băţul cu rinocerbul încă înfipt în băt, sau cu băţul incă înfipt în rinocerb.
Nu este de mirare că are în palmares Diploma Retezătorilor de Degete şi Cupa Tăietorilor Degeatici, obţinute ambele într-o partidă de tăiat degetele picioarelor din Un'Goro.
Având degetele tăiate şi un moral mai mult decat scăzut, gâfâind şi chiţăind, flocii s-au scurs.
Căpitanul Marinel a ieşit victorios din acest mini-conflict.
Totusi, nu s-a terminat.
Forţele Speciale au fost anunţate de către un Gisuz anonim, care au intervenit la timp pentru a-l surprinde pe Marinel la locul faptei.
În mod inevitabil, Marinel a mai retezat câteva degete în stânga şi în dreapta, dar într-un final a fost imobilizat când a lovit din greşeală bagajul unui trecător, care nervos fiind, i-a bagat bagajul în gura căpitanului.
Strădania sa de a scăpa şi lupta crâncenă pe care a dus-o cu FS s-a dovedit ineficientă. Într-un final a fost imobilizat complet, având gura plină de bagaje (bagaj = organ reproducător al specimenului masculin din rasa Gisuziană ).
Ulterior, bagajul trecătorului s-a dovedit a fi o bombă pe bază de plutoniu, acţionată din pompă, iar trecătorul s-a autointitulat Corosto, un luptător-supravieţuitor-victimă din Războiul din Branaxia.
Circumstanţele în care trecătorul şi bagajele au ajuns în acelaşi timp, pe aceeaşi stradă, întâlnindu-se în acelaşi punct bine definit cu Marinel şi provocând altercaţia mai sus menţionată, sunt necunoscute, dar martorii binoculari spun că acel Corosto a aterizat dintr-o navetă pătrată pe care scria "Detaxi".
O scurtă concluzie pe care au tras-o Magistraţii Curţii Judecătoreşti din Yolegal e că veteranul cunoscut sub numele de Marinel a fost identificat ca fiind un banal impostor, numit Nuchiak Oryss, fiind un simplu membru al Găştii Mizerabile.
În final totul s-a dovedit a fi o simpla înscenare pusă la cale de...încă nu se ştie
Problema e că nu se cunoaşte motivul pentru care Corosto a apărut în peisaj.
O sa vă transmit ultimele noutăţi de-ndată ce apar.

Scrisoarea numărul doi, postul Wingfree, Sarabiaudită, terminat.
Semnat
Hector von Ştuţenfuţ "



marți, 9 martie 2010

Scrisori extraterestrice

Începem sezonul săptămânii acesteia cu o relatare, venintă din gura marelui astronaut care a gătit mâncare pentru fraţii Ţepeş, chiar în palatul acestora, Palatul Roz.
Însă nu mulţi îi cunosc secretul.
Doar o parte din ei.
Sau o parte puţin mai mare în cazul în care terminaţi acest letopiseţ de citit.
Sau mult mai mulţi.
Oricum, nu se cunoaşte încă exact data acestei înscripţii, dar se presupune a fi undeva la 2451, DÎEL.
Şi pentru a nu crea confunzii,
DÎEL înseamnă După-Înaintea Erei Lor.
A cui lor?
A cui după-înainte ?
Asta numai ei ştiu.
Cei care au lăsat acest document sacru ştiu.
Take a look.

"The Babishushii Incident, 29 februarie, 2451 DÎEL

O rândunică săpa după o râmă. Dintr-o dată bunica clocise plutoniu.
Ce să fie, ce să fie? Toţi se întrebau. Toţi erau nedumeriţi cu ceea ce avea să se întample cu sărmana babă.
Era o navă extraterestră din care coborâse un Gisuz pletos şi roacker, purtând un trucou cu Metallica iar din urechi luminând cu o strălucire Luceafărească două căşti mici, alb-gri, de ipod, pe care rula Paul van Penys mixând pe două farfurii de unică folosinţă.
Dar asta nu e tot.
Din nava extraterestră mai coborâse un Hipopotam în miniatură, de culoare roz, pe nume Stâmpu Pentru, care asigura paza şi protecţia navetei hipercosmice.
La un moment dat, Gisuz se întoarce spre terifiantul-la-privire portar, şi-i spune:
-Băi...ăăăă...cât e ceasul?
-E ceasul să-ţi dăm o bătaie bine meritată, unchiule Vasile.
Ne-ai părăsit când am avut 5 ani şi grădiniţa era în făcări.
Acu e timpul să plăteşti pentru nelegiuirile tale.
Şi scoase un Uzzi, ciuriuind nava cu tot cu hipopotam, între focuri fiind prinsă o bătrânică senilă catre trecea strada.
Dar baba, având o mutră necunoscută, mirosind a bere şi pişat, sau pur si simplu a pinzionar, cu un gând ieşit din comun, se transformă într-o reptilă bionică, cunoscută şi sub numele de Bionic-Turtle-Carapace-Granny.
Cu toată agitaţia care era împrejuru-i, ea scoase un steag al Americii de Est şi începu a-l arbora în capul atacatorului, în timp ce urla din toţi plămânii '' KAWASAKI, HIROSHIMA, MUCINCEAI, SUZUKIIIII'' .
Dar staţi puţin.
Ce se întâmplă ?
O străfulegrare divină se întrevede printre razele ineficiente ale soarelui, deoarece era seară şi nu era nicio rază.
Iar acea străfulegerare loveşte un generator de curent pe bază de plutoniu şi Străfulegerarea zice că revine .
Şi aşa a fost.
Străfulgerarea a revenit.

Morala: dacă eşti american, înseamnă că Gisuz e extraterestru şi că unele babe, fie ele puturoase sau pinzionare-ocupânde-de-locuri-în-troleu-dimineaţa-la-7 s-ar putea să fie mâncătoare de plutoniu.

Scrisoarea numărul unu, postul Wingfree, Sarabiaudită, terminat.
Semnat
Hector von Ştuţenfuţ "

luni, 1 martie 2010

Atac blogat

LE: Şi cu toată agitaţia asta, am uitat esenţa.
Am modificat poxtu, pentru a calma spiritele. Uuf

Am fost atacat.
Mi s-au adus acuzaţii.
Huo.
Dar totuşi. I-am rănit orgoliul. L-am făcut să se simtă nesemnificativ.
Şi mă face-n toate felurile. Şi n-am ce-i face.
Ceea ce a declanşat această dispută a blogurilor, a minţilor, a naşparliei şi a bătăii de joc, e următorul citat care, după cum se vede, pare a-l deranja pe inegalabilul şi infailibilul Hici, zis şi Ză Uşa

Citatul cu pricina:
Acu vă invit să urmăriţi următorul clip, realizat (dintr-un film), editat, subtitrat, copiat downloadat, convertit, micşorat şi uploadat pe tubă de nimeni alţii decât dragii lui prieteni, Eu, Hici şi nimeni altul decât Muşteaţa Fermecată, zis şi JB.

Însă, înţelegându-i supărarea, ţin să fac câteva precizări., după cum chiar el zice.
-clipul chiar e preluat dintr-un film, nu e creaţie, cum zicea şi dânsul. Fraza "Tot ce ţine de partea de creaţie...îmi aparţine"n-are nicio relevanţă. Nu neg însă faptul că lui i-a venit ideea incontestabilă, şi anume, pe scurt şi pe româneşte ¤hai să ne batem pula de Lăpă¤
-da, de editare şi de uploadare s-a ocupat el, însă cu unele sfaturi din partea celorlalţi. Că deh, eram la el acasă şi pe Pc-ul lui, astfel că nu-mi permit, nu dau dovadă de nesimţire curată, asa cum a precizat, să mă bag păste ale lui boarfe.
-". În timpul efortului creativ am fost întrerupt de unul din fondatorii susnumitului blog care şi-a oferit ajutorul.". Dacă bine îmi amintesc, EU am fost întrerupt din ceea ce făceam, cu veşnicul ¤hai mă pulă pân' la mine să ţarăt ceva tare¤, sau, în lipsa acesteia, fraza cu care tot timpul mă scoate la Şedinţa de Etaj, anume ¤hai pân' pă preş', prin intermediul căreia îşi savurează preţioasa pufă.
-"Bineînţeles că sprijinul său a fost de scurtă durată şi într-un final ineficient.".
Păi băi. Cum poţi spune aist lucru ? Nu ţi-am dat idei ?
Mă rezum la atât. M-am înfipt ca musca-n căcat, am furat şi am plecat. Asta vrei tu să zici ?
Şi oricum, faptul că am poxtat mai rapid ca tine acel clip se datorează numai şi numai faptului că tu, dimpreună cu Muşteaţa Fermecată, zis si JB, aţi fost să celebraţi lansarea, bombă de altfel, a clipului în cauză, la reşedinţa JB.
...sau poate aţi băut că era ziua lu tac-su. Cin' ştie ?

Acestea fiind spuse, sper să-ţi treacă teribila supărare şi să nu aplici represaliile asupra mea, a Legheleului, sau a oricărui obiect care-mi aparţine, că altfel...
...altfel ies pe preş şi-ţi îmbib uşa cu oţăt.
Gata



duminică, 28 februarie 2010

Sa va iau in "Congo"

Astia is prea plini de ei,le iasa pe urechi, pe uachi'.Se cred zeii punctualitatii.Cei mai frumosi copii din bloc.Cei mai inteligenti.Cei mai unici,talentati.

Apai ma,sa nu trag io coasa in voi,sa nu pun io diboli sa va fugareasca pe toti intr-o camera de 2 metri patrati,sa va impunga unde aveti mai mult par sau deloc.Sa nu va rad in cap cu banda scotch?Sa nu va torn eu plumb topit in fund?

Pana cand ma? pana cand? E inadmisibil! Nu se mai poate,sunteti niste jeguri de oameni,niste cacati la cur,va plangeti ca Lapa intarzie mereu.Si va dati PRIETENI! Tot timpul va arde de glume proaste,zdrentelor.Mereti' in Congo si faceti puta la gorile,ca alea nu intarzie niciodata.

Over and out.

De la tata Frankie pentru voi,"prietenii" mei!


Glumeam sclifositelor,ati fost destul de originali cu acea prezentare a lui Lapa,asa ca va iert. Hai, inapoi la treaba!